Simona Halep: „La nivelul acesta, nu cred că îți mai pui problema să îți aperi punctele. Când intri pe teren îți propui să faci ceva deosebit în acest sport”

Simona Halep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a câștigat primul meci într-un turneu WTA disputat în România, la BRD Bucharest Open, scor 6-4, 6.0 cu Indy De Vroome (Olanda). După partidă, a treia jucătoare a lumii a vorbit emoționată despre cât de specială este competiția bucureșteană pentru ea, dar și despre obiectivele pe care le are în continuare.

… despre faptul că joacă acasă

Este un moment deosebit pentru mine, pentru că foarte mulți oameni au venit special să mă vadă. A fost o atmosferă formidabilă.  Pot să spun că au fost mai mulți oameni decât la Fed Cup. La fel ca la Fed Cup am avut emoții mari, dar de data asta au  fost emoții pozitive, am reușit să joc primul set mai bine și l-am luat destul de ușor. A fost o atmosferă incredibilă și sper să vină la fel de multă lume și mâine și să mă susțină.

… despre problema la articulație

A fost o minge diferită, care m-a prins puțin pe nepregătite, pe o mișcarea greșită și m-a durut. Dar nu este grav.

… despre ce înseamnă să joci în România

Pentru mine înseamnă enorm că avem un turneu WTA în România, primul, mai ales că avem jucătoare destul de bune la acest turneu. Toate joacă bine, la un nivel destul de ridicat. Pentru mine înseamnă foarte mult să joc acasă. Dacă acest turneu s-ar fi ținut în orice altă parte, nu l-aș fi jucat, pentru că sunt obosită și vin și de la Wimbledon, de pe iarbă, dar fiind acasă îl joc, și îl joc cu tot sufletul și sper să merg cât de departe se poate.

… despre schimbarea de suprafață

Trecerea de la iarbă la zgură a fost foarte dificilă, la antrenament am mers destul de bine, dar la meci, este cu totul altceva, cu totul diferit. Deja în al doilea set obosisem, picioarele mi se îngreunaseră, pentru că terenul este mult mai greu decât iarba, trebuie să alergi mai mult, dar am făcut față și am reușit să închei în două seturi și asta mă bucură mult. Este o diferență mare între aceste suprafețe iar trecerea nu este ușoară. Dar m-am adaptat destul de bine.

… despre „fenomenul Halep”

Nu știu dacă ce am făcut până acum se poate numi fenomen. Poate pentru că țara noastră este o țară mică și nu am mai avut de mult jucători de tenis, poate că din acest punct de vedere am putea vorbi în acești termeni. Dar nu aș vrea, pentru că cred că mai am mult de jucat și sentimentul meu este că mai pot câștiga multe titluri, vreau să cred că mai am de jucat multe finale și vreau să fiu o jucătoare normală, pentru toată lumea, să fiu susținută când îmi este greu, și la bine, și la rău, sunt o fată normală și vreau să rămân cu această idee în capul meu.

… despre accidentarea la gleznă

Glezna este încă afectată, dar, după cum s-a văzut astăzi, nu m-a deranjat foarte tare, nu am dureri mari, dar este o mică problemă. Mă voi recupera după încheierea acestui turneu, voi aeva pauză și îmi voi reveni pentru America.

…. despre faptul că Ilie Năstase a spus că ar fi fost mai bine să nu joace pentru a-și proteja glezna

 Este părerea dânsului și nu vreau să comentez. Pentru mine înseamnă mult acest turneu și de aceea jucat aici.

… despre faptul că este asaltată de fani

Pentru mine este un lucru deosebit, este foarte greu să răspund cu foarte multă energie pentru că mă consumă și apoi nu mai fac față pe teren, dar încerc pe cât pot să fiu alături de copilașii care îmi spun că mă iubesc. Și eu iubesc copilașii. Mă simt foarte bine când îi aud și asta îmi dă încredere pentru viitor. Sper să am multă energie și putere de muncă în viitor pentru a ajunge și mai sus.

… despre așteptările pe care le-a avut

Nici anul trecut nu credeam că voi ajunge aici, că  mi se va întâmpla așa ceva. A fost o perioadă scurtă, în care am urcat foarte mult, încrederea a venit de la meci la meci, sănătatea a fost pe primul plan întotdeauna și după durerile de spate, de la coloană mi-am dat drumul și am fost mult mai relaxată pe teren. De aici, totul a venit de la sine și pentru mine nu este o foarte mare surpriză pentru că am muncit foarte mulți ani, zilnic am avut un program strict și am respectat toate prioritățile și de aceea am ajuns aici.

… despre viitoarea adversară

Nu am jucat niciodată împotriva ei. Nu o știu, nu am văzut-o jucând, dar am auzit că este o jucătoare foarte bună. La acest nivel cam toate adversarele sunt puternice, cum a fost și cea de astăzi, cu lovituri puternice, dar fiind mai tânără, cred că am fost peste ea mental. Mâine mă aștept la un meci destul de greu, cum sunt toate de altfel, dar am încredere că pot câștiga.

despre persoanele cele mai importante, cărora ar vrea să le mulțumească

Sunt foarte multe persoane în viața mea care m-au ajutat. În primul rând vreau să le mulțumesc antrenorilor mei, fiecăruia dintre ei, pentru că fiecare a pus câte o cărămidă la această performanță a mea, părinților în primul rând, pentru că de când m-am născut au fost alături de mine și m-au susținut, chiar dacă pierdeam, chiar dacă câștigam unele meciuri. M-au susținut financiar enorm, chiar dacă uneori a fost foarte greu. Tuturor oamenilor de tenis carte m-au încurajat și m-au susținut, prietenilor mei, apropiaților mei și tuturor vreau să le mulțumesc, nu vreau să fac diferențe.  

 

… despre senzația de a avea de apărat un titlu

De o scurtă perioadă am încercat să nu mă gândesc la titlurile câștigate anul trecut, pentru că dacă îmi pun această presiune, va fi greu să fiu relaxată pe teren. Am avut rezultate bune anul acesta la Grand Slamuri, nu mai am atât de multe puncte de apărat și la nivelul acesta, nu cred că îți mai pui problema să îți aperi punctele. Când intri pe teren îți propui să faci ceva deosebit în acest sport. Pentru mine contează să am o nouă șansă de a răzbi. Este ca un început de război de fiecare dată, fiecare turneu, îmi place acest sport și pentru că în fioecare luni ai șansa să o iei de la capăt. Deci nu mă sperie titlurile și punctele de apărat de anul trecut.

… despre români și România

Nu am avut ocazia să vorbesc personal cu străinii, dar din câte am observat eu, mă apreciază și unii se întreabă și se miră că din aecastă țară putem fi așa de sus. Eu le-am mai spus și repet, de câte ori am ocazia, că românii dunt foarte talentați și muncitori, dar nu au încredere în ei. Eu am avut încredere în mine, în forța mea, chiar în faptul că venind dintr-o țară mai mică, cu mai puține posibilități și deși nu am avut niște părinți foarte bogați, am reușit. Cred în români, cred în țara aceasta și oamenii trebuie să creadă mai mult în valoarea lor pentru a putea face ceva.  

… despre sacrificiile din sportul de performanță

Sunt multe sacrificii în cariera unui sportiv. Acest sport este obositor, dar întotdeauna am avut tot ceea ce mi-a trebuit. Am avut întotdeauna echipamentul necesar, achipament foarte bun, rachete foarte bune, am stat la hoteluri bune, am avut tot ceea ce am avut nevoie, dar nu a fost ușor.

… despre programul dinainte de US Open

Eu îmi fac programul turneelor după cum simt. Anul trecut a fost bine, anul acesta încerc să merg la fel. Dar până atunci mai am de jucat acum.

… despre eforturile financiare

Da, sunt sacrificii mari. Mă repet, este un sport foarte costisitor. Nu vreau să comentez situația Ralucăi, pentru că știu cât de greu este în unele momente. Poate că își dorește să joace din nou Simplu. Îi doresc mult succes și să își găsească liniștea și tot ce îi trebuie pentru a reveni la Simplu. Sunt eforturi și sacrificii mari, dar și satisfacții pe măsură în aecst sport.

… despre ce va face la US Open

Nu știu ce va urma. Merg la Us Open cu multă încredere, foarte liniștită, dar și cu emoțiile pe care le am la orice turneu, ca și aici. Nu țin cont de faptul că este un Grand Slam, joc ca și cum ar fi un turneu normal. Sper că câștig cât mai multe meciuri acolo și vreau să o iau punct cu punct, meci cu meci.

… despre cum se relaxează

Stau cu părinții, stau cu familia și cu prietenii foarte mult.

… despre o arenă mai mare la București

Cred că ar fi frumos, dar mă mulțumesc și cu publicul de astăzi

… despre Victoria Duval, diagnosticată cu cancer

Am aflat. Îmi pare foarte rău, m-a întristat foarte mult această știre, am pierdut și eu o mătușă recent, este un subiect sensibil și este foarte greu să fii bolnav

… despre parteneriatul cu Virginia Ruzici

Contează foarte mult să o am aproape. Dânsa a fost o jucătoare bună, deosebit de bună, a câștigat Grand Slam, a fost în primii 10 și mă bucur că este managerul meu. De mulți ani lucrăm împreună și sper ca și în continuare să lucrăm împreună. Informația legată de firma de impresariat… nu este nimic adevărat.

…  despre obiectivul din acest sezon

 Niciodată nu mi-am făcut o promisiune că câștig un anumit Grand Slam sau să câștig un anumit turneu. Eu merg la fiecare turneu cu multă încredere și cu multă dorință de a juca bine fiecare meci și de a câștiga. Visul meu este să ajung la Singapore.

…despre parcursul celorlalte românce de pe tablou

Eu nu sunt om care să știe ce o să se întâmple mâine, sau ce o să facă alte fete. Eu în general îmi văd doar de parcursul meu, de ceea ce am eu de făcut. Sunt multe jucătoare bune aici, sunt multe care joacă bine, româncele sunt unele dintre ele. Sunt 5-6 în prima sută, așa că sunt multe fete care au șansă să câștige. Eu îmi doresc ca toate să mergem cât mai bine și să avem cât mai multe românce în meciurile finale ale acestui turneu, pentru că este primul din România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×